Playback speed
×
Share post
Share post at current time
0:00
/
0:00
Preview

Cum și cui pun limite în relația cu timpul [1]

Înregistrarea workshopului • aprilie 2024

Atunci când vine vorba despre limite în relația cu timpul, de cele mai multe ori gândul fuge la tips&tricks sau sisteme de gestionare a timpului. Pot să folosesc asemenea instrumente, dar sunt șanse ca ele să nu funcționeze sau să îmi folosească doar punctual dacă există felii de viață în care am nevoie să setez sau reformulez limite.

Îmi amintesc de o sesiune 1:1 în care era vorba despre limite și persoana cu care vorbeam îmi spunea că a încercat toate trucurile posibile, citise tot ce se putea pe subiectul ăsta, dar nimic nu funcționa. De fapt, ceva lipsea. Ne-am uitat la cum punea limite și în celelalte relații, nu doar cu timpul, și surpriza ei a fost că era o anume felie din viața ei unde nu-și dăduse seama că are nevoie să pună noi limite pentru că cele existente aproape că nu se vedeau / simțeau. Am lucrat împreună pe asta și după câteva luni mi-a scris că începuse să funcționeze ce încercase înainte

Ce vreau să spun e că pot să stabilesc cum și cui pun limite abia după ce văd care e povestea pe care mi-o spun și din care acționez, care e patternul.

Așa că azi am făcut un exercițiu ca să aflăm patternul. În întâlnirea următoare mergem și mai în detaliu: plecăm de la pattern, vedem cum formulăm și comunicăm limitele și ce instrumente de gestionare a timpului funcționează.


Dacă nu ne-am văzut azi în zoom, recomand să vedeți înainte primul și [eventualî al doilea workshop despre limite înainte de înregistrarea de azi.

Și poate ajută și ce am zis aici despre limite și limitări.


Participarea la workshopuri și înregistrările lor sunt disponibile abonaților cu plată la două puncte. Detaliile despre abonamente sunt aici.


Listen to this episode with a 7-day free trial

Subscribe to două puncte to listen to this post and get 7 days of free access to the full post archives.

două puncte
🟡 Workshopuri
Bine ai venit în spațiul dedicat workshopurilor plan.clar!
Aici vei găsi calendarul întâlnirilor precum și înregistrările lor, pe măsură ce vor avea loc.